...........Vreau.........

Vreau sa desenez viata ca pe un fluture ce zboara liber pe campii, ce se lasa purtat de vant, ce vrea sa atinga infinitul pierzandu-se printre mirosul florilor uitarii.

Vreau sa desenez viata ca pe un mac sangeriu ce moare repede si ca pe un nor infuriat ce peste doua minute se linisteste si si dispare.

Vreau sa pictez viata ca pe o clepsidra ce in momentul in care ultima particula de nisip se scurge, ea termina si e desdinata unei dureroase uitari.

As vrea ca in viata sa putem zbura liberi ca vulturi printre stanci, sa putem prinde momente in maini de copii. As vrea, dar oare se va intampla candva?

Do you remember? Stii de cand e asta?

Poate nu...

Intre fum de tigara sta. Sta la masa goala privind catre nicaieri. Visele ei sfaramate atarna de tavan. Un bec spart ar mai incerca sa lumineze camera, dar nu reuseste. O amintire revine incet intr-o minte, dar din pacate ea nu mai are timp de amintiri. Razele lunii vor sa o incalzeasca, ar dori sa-i aline sufletul agitat, ar vrea sa o imbratiseze… Oare cum ar putea sa faca asta?

Teama ii cuprinde inima nemarginita. Incertutudinea unui destin inca nedecis. Tot ce ar vrea in aceste clipe marunte e o un glob de cristal. Ar vrea sa stie ce va urma, unde va merge, ce e scris pentru ea acolo sus. Vrea sa lupte si sa invinga, dar nu poate, nu stie pentru ce sau cu cine.

Tic-tac… Tic-tac… Auzea ceasul intre taceri inutile si greu de umplut. `Timpul trece asa de repede`, gandea. Si era adevarat. Timpul a trecut ca un vant ce te zgarie iarna. Asa a trecut si pe langa ea. I se citesc urmele pe chipul ei palid inca tanar. O iarna cu furtuni, cabane parasite, scantei de foc si luminitele noptii tarzii – cam asa a fost viata ei pana acum.

Lumini ce o inconjoara si ceasul ticaind. O carte necitita si luna de pe cer. O viata netraita si lupii-n cer urland. Destin ce-i nedecis si pasi rapizi spre nedecizii. Indoieli ce niciodata n-au lasat-o-n pace. Vise spulberate si intrebari fara raspuns. Un inger ce nu zboara, un inger in genunchi, un inger negru. Asa era si ea.

Era fata cu un glob de cristal spart, era luna ce zambea pe cer, era o decizie gresita, era acel vis pierdut care candva o motiva. Ea era o fata oarecare, ca mine, sau poate chiar tu… Era acolo, in camera goala. Cu cartea deschisa, dar privind in gol. Era clipirea dintr-o amagire ce nu vroia sa o paraseasca. Ar vrea sa viseze din nou, dar nu reuseste. Nelinisti adorm intr-o minte obosita, gandiri ce termina-n nesomn. Timpul ce trece si vrea sa lase lumii amprenta lui. Dureri ingropate in inimi de metal. Minciuni ce nu mint, dureri ce nu simt, metale cu suflet si foc insetat. Pachet cu vise murdare, niciodata spalat. Fum de tigara, miros de cafea, sticla de bere e goala. Lumina aceea din intuneric care n-ar mai putea pleca.

Era tot acest placut univers, o lupta-n durere, si-o dulce tacere. Ea, intr-o lume nebuni, era o pictura abstracta. Ea era cartea nescrisa. Timpul va scrie in ea, el va spune adevarul… Nu acel glob spart…