25.12.10
6.12.10
ganduri
Cand am inceput facultatea printre primele lucruri care ni s-au spus au fost ca o sa trebuiasca sa vedem totul cu alti ochi, ca intrand in arhitectura am imbatranit multi ani dintr-o data.
Incep sa cred ca au avut dreptate. Da, ma simt mai batrana decat sunt. Parca am trait o viata intreaga facand arhitectura. Parca restul a ramas in trecut, un trecut destul de indepartat. Am inceput sa nu mai vad deloc, nici macar de aproape…A inceput sa-mi cada parul destul de mult. Daca o tin tot asa o sa raman cheala si oarba inainte sa termin facultatea!!!!!!
Incep sa vad lucruri diferit: puncte de fuga si linii de horizont cand merg pe strada (nu tot timpul, dar se mai intampla), lucruri fara o logica proiectiva sau cu destula, ating zidurile mult mai des ca inainte si de fiecare data cand merg undeva, ma uit la tavan. Am inceput sa numar treptii si tot ce tine de « modular ». Caut defecte si probabil vreau sa descopar structurile lucrurilor. Pana si conceptia despre desen s-a schimbat. Totul a devenit un efort intelectual si nimic nu e intamplator. A desena nu depinde de talent, de mama-natura sau de vreun dar dat de Dumnezeu; a desena depinde de inteligenta celui care o face.
Va imaginati cum o sa ajung dupa vreo 10 ani petrecuti in universitate???? Cheala, oarba aproape, obsedata de cine stie ce (de taiat cuburi, de modulat, de desenat orice, oriunde, oricum), cu un chef de a omori toti oamenii… Dar o sa fiu creativa, o sa fac ce mi place, voi teroriza elevii sau oamenii cu care o sa lucrez in viitor. Poate una o sa compenseze restul. Poate nici n-o sa ajung acolo… Sfarsitul lumii e in 2012, nu???
Whatever, just the thoughts of a becoming architect who got lost on the way.
Subscribe to:
Posts (Atom)
