just as crazy as i'll always be...30.1.10
Madness :X
It's madness.
Don't ask me to explain.
Don't take away the pain.
It's impossible to save me.
Don't ask me to explain.
Don't take away the pain.
It's impossible to save me.
marea a fost de vina
Se lasa purtata de valuri plina de inocenta pe care a uitat-o de mult. Luminile din trecut se pierdeau incet in intunericul acelei noptii. Timpul parea ca s-a oprit in loc pe acea plaja pustie. Luna ii urmarea toate miscarile, dar ei nu ii pasa. Era pentru prima data fericita. A uitat de toate piedicile care i s-au pus in trecut si simtea libertatea din nou. Avea din nou incredere, stia ca totul va iesi bine si ca nimic nu ii va sta in cale. Chipul ei tanar era din nou plin de lumina. Era fericita pentru intaia data dupa mult timp. Iubea marea si mirosul nisipului care ii atingeau degetele. Noaptea ii vorbea in soapta; ea asculta atenta. Ea… doar ea in acel loc magic... Sufletu-i era niste bucati frante din realitati pierdute, piese amestecate de vise ridicole, borcat de dulceata golit de demult, valiza goala pierduta-ntr-un vagon pustiu. Ochi-i sunt raze de soare si miros de trandafiri. Parul ii zburda in aerul cald si linistit al noptii. Luna-i zambeste: vrea sa-i fie prietena. Marea o cheama la ea, o alinta cu un cantec de leagan. Marea… da, marea a fost de vina.
29.1.10
cuvinte
Ti-ai taiat singura aripile care te lasau sa zbori. Ai uitat sa simti, sa visezi… Ai crezut in tine, iar acum nu mai crezi nimic. Candva erai fericita, aveai vise, dar acum nu mai ai nici curaj sa te gandesti la ceea ce vrei cu adevarat.
Inima de atatea ori ranita inca ofteaza dupa vechile clipe ale unei inocente pierdute pe drum. Clipirea ochilor tai moare incet… Uiti de lumina… Dormi, copila, dormi. Maine e din nou zi.
another weird dream:))
Vis impactant. (Chiar nu stiu de ce, dar il mai tin minte!!)
Nu stiu cum se face ca majoritatea viselor care mi le pot aminti dupa ce ma trezesc din somn sunt vise cam aiurite. Aproape fara sens unele.
Dar asta parca ar avea un pic de sens, dar numai daca incepi sa sapi adanc, poate asa il gasesti.
Eram inca o copila in vis - vreo 8 ani sau asa ceva. Ma jucam cu mingea singura pe deal, cum de obicei se intampla in trecut. Apare din senin un tip inalt, bine-facut, etc. (detallile mi le pastrez pentru mine…). El incepe sa-mi vorbeasca si nu stiu cum face ca de o data sar din scena respectiva si ajung intr-un salon destul de intunecat, doar cu cateva lumini, o scara in mijlocul salii imense. Decorul era destul de vechi, gotic… Acolo erau multi oameni imbracati in alb care urcau si coborau acele scari. Nici un zgomot… Lucrul mult mai important era ca nu vedeam picioare la nimeni – era ca si cum rochiile lor albe incepeau sa se decoloreze tot mai mult. Urcam si eu pe acele scari; oricat as fi incercat sa ma opresc nu as fi putut. Ma uitam in jur si nimeni nu ma privea. Nu puteam sa vorbesc.
Si visul continua. Incepeam sa fac alte salturi: ma tot vedeam pe mine mica cu acel barbat care ma intreba daca vreau sa-i vand sufletul… Eu il priveam speriata si ezitam raspunsul. Iar apaream pe scara si dupa iar cu el. Tot asa…
Clipe de incertitudine in tot visul si momente de indecizii. Cam asa a fost si starea mea dupa ce m-am trezit. Frica sau spaima poate. Nu stiu, dar poate ca unele vise, chiar daca nu pot fi considerate premonitorii, te pot marca. Probabil acesta a fost unul, cel putin pentru mine. Si poate de aceea inca mai imi aduc aminte de el. Au trecut doi ani de cand l-am avut si, totusi, inca il tin minte ca si cand ar fi ieri. (19/01/2010)
Nu stiu cum se face ca majoritatea viselor care mi le pot aminti dupa ce ma trezesc din somn sunt vise cam aiurite. Aproape fara sens unele.
Dar asta parca ar avea un pic de sens, dar numai daca incepi sa sapi adanc, poate asa il gasesti.
Eram inca o copila in vis - vreo 8 ani sau asa ceva. Ma jucam cu mingea singura pe deal, cum de obicei se intampla in trecut. Apare din senin un tip inalt, bine-facut, etc. (detallile mi le pastrez pentru mine…). El incepe sa-mi vorbeasca si nu stiu cum face ca de o data sar din scena respectiva si ajung intr-un salon destul de intunecat, doar cu cateva lumini, o scara in mijlocul salii imense. Decorul era destul de vechi, gotic… Acolo erau multi oameni imbracati in alb care urcau si coborau acele scari. Nici un zgomot… Lucrul mult mai important era ca nu vedeam picioare la nimeni – era ca si cum rochiile lor albe incepeau sa se decoloreze tot mai mult. Urcam si eu pe acele scari; oricat as fi incercat sa ma opresc nu as fi putut. Ma uitam in jur si nimeni nu ma privea. Nu puteam sa vorbesc.
Si visul continua. Incepeam sa fac alte salturi: ma tot vedeam pe mine mica cu acel barbat care ma intreba daca vreau sa-i vand sufletul… Eu il priveam speriata si ezitam raspunsul. Iar apaream pe scara si dupa iar cu el. Tot asa…
Clipe de incertitudine in tot visul si momente de indecizii. Cam asa a fost si starea mea dupa ce m-am trezit. Frica sau spaima poate. Nu stiu, dar poate ca unele vise, chiar daca nu pot fi considerate premonitorii, te pot marca. Probabil acesta a fost unul, cel putin pentru mine. Si poate de aceea inca mai imi aduc aminte de el. Au trecut doi ani de cand l-am avut si, totusi, inca il tin minte ca si cand ar fi ieri. (19/01/2010)
Subscribe to:
Posts (Atom)
