Scorpions- in memoriam

Iarasi....

De cate ori am zis anul asta ca eu vreau sa devin ba arhitecta, ba scriitoare, ba traductoare etc.? De cate ori am crezut ca am raspunsul la intrebarea ce m-a framantat in ultimii ani?… De cate ori m-am gandit ca n-o sa pot continua si ca n-o sa pot sa ma decid? Sincer, cred ca in lume numai eu sunt asa de nehotarata – un caz ciudat. Inca ma framanta intrebarea, dar m-am hotarat ca trebuie sa incerc si sa nu ma chinui cu reprosuri inainte de a incerca.

De atatea ori am crezut ca am raspunsul ca, la un moment dat, nici eu nu am mai crezut ca ii adevarat. Nu mai le-am numarat de mult… Oare sunt fata fara vise? Sau fata cu prea multe ca inca nu s-a decis cu ce sa inceapa? Oare unde o sa fiu in viitor? Cine vreau sa devin? Oare vreau sa urmez pasii cuiva in mod special sau doar sa-mi creez cararea me pe care sa pasesc spre un nou inceput? M-as bucura daca as reusi sa rezolv acest mister. As fi incantata daca as reusi sa ma decid.

Cum am reusit sa devin asa nehotarata? Oare de ce nu mai cred in mine la fel de mult ca altadata? Inca ma ascund sub haine negre si nu indraznesc sa ma privesc in oglinda sa aflu raspunsurile, inca incerc sa fac ca asteptarea mai lunga chiar daca timpul mananca hapsan secundele si stiu ca n-am mult timp… Poate imi place suferinta… Dar stiu ca trebuie sa incerc, sa vad ce se intampla, sa vad daca pot sa fac ceva cu viata mea si stiu ca pot ajunge departe. Stiu ca pot deveni ceea ce vreau, dar de ce oare nu reusesc sa si cred asta?

13/4/10

time of our lives

Nu-mi vine sa cred ce repede poate sa treaca timpul – ca picaturile de ploaie care in cateva secunde lovesc bland pamantul. Asa trec anii, parca aceste clipe ar fi singurele ce ne despart de eternitate. Si cand spun asta nu ma gandesc la eternitatea despre care se spune ca ne asteapta dupa moarte, ci despre aceea care ne va duce sa traim vesnic intre oameni, acolo unde vom ajunge urmarind urmele viselor noastre. Vom marca persoanele din jur, vom scrie pagini pline in jurnalul vietii, chiar daca in zilele noastre acele pagini sunt doar niste documente Word.:))

Acel timp care se strecoara in ceasul de nisip, acea obsesie din tablourile din secolul Barocului a inceput sa fie parte din viata mea. Cand esti copil, vrei sa fii adult; cand ajungi sa vezi ca a fi adult inseamna a avea responsabilitati, cand incepi sa vezi lumea cu alti ochi diferiti de cei care i-ai avut cand erai copil, cand incepi sa iti dai seama ca viata nu e tot timpul dreapta, vrei sa recuperezi copilaria. Dar stim ca e doar un vis ce nu o sa implineasca niciodata.

A sosit timpul decizilor, timpul de a invata incet-incet sa fim adulti. Si ar trebui ca viata noastra sa aiba de acum inainte doar un scop: sa ne implinim visele sau cel putin, sa incercam, sa indraznim sa gresim, sa putem visa, sa indraznim sa invatam din greseli. E timpul sa facem lucruri mari, sa schimbam lumea… e timpul nostru...
13/04/10

peisaj

Sentimente... intrebari

Un sentiment ciudat mi s-a raspandit prin corp azi-dimineata, un sentiment de decizie, de siguranta, ceva ce n-am simtit de multa vreme. Parca as fi visat ceva ce mi-ar rezolva toate problemele,o idee geniala care ar fi putut ajuta lumea, tot la ce m-am putut gandi de-a lungul anului, toate indoielile mele. A fost sentimentul de liniste dupa o lunga perioada de timp - liniste. Parea o decizie luata deja; poate ca datorita unui vis ce nu mi-l pot aminti, a tresarit in mine acea scanteie ce a decis cursul vietii mele. Cine stie?! Astazi am uitat de toate indeciziile mele, toate semnele de intrebare care am crezut ca nu se vor mai rezolva, toate raspunsurile nedate la un moment dat… probabil idea de epifanie neexplicabila din dimineata asta va decide restul vietii mele. Sa vedem daca nu ma razgandesc...
4/3/10