Believing

Believe in God is what they say
Believe in this, believe in that
Believe in fuckin´ everything
Cuz you don’t think at all

Life and death leading our way
Through the never-ending;
Just do what they say
And never feel this way.

Fuckin´ lies on road we find,
Hidden meanings of mankind,
Ignorance as our illness,
Broken down by numbness.

Sorrow kills their double life
And destroy ours.
Decide now just where to go
Before it’s even too late!

Dream away

div.Section1
{page:Section1;}

The past embraces your goodbyes

And you just want to go

But just can leave them all behind

Nobody else would know

Songs of angels played with silence,

Symphonies of memories

Praying rosaries for them

To leave me alone

Children play and laughter sings

Orchestras that they don’t listen

You just sing your lullaby

To the never born

Immortal dance with skulls on winter

And fire lighting all the darkness

Dream away, they sing to you

Just dream, my baby, you…

hypnotic

Ville Valo's portrait

paintings on my wardrobe

Intrebari...

Intrebarile capcana privind viitorul nostru ne pot lua prin surprindere. De cand am fost mici suntem expusi la aceeasi intrebare: « Ce vrei sa fi cand esti mare?» Bineinteles ca fiecare aveam atunci diferite raspunsuri : doctori sau doctorite, piloti, asistente, astronauti, etc. Fiecare avea visele lui.

Dar un lucru e clar. Oamenii se schimba si, in paralel cu acest lucru evident, ni se schimba ideile, perceptia care o avem despre lumea care ne inconjoara… Incet-incet avem alte visuri, alte planuri...Cu timpul, createm, ne maturizam, si intrebarea se schimba. Probabil atunci avem decis ce vrem sa devenim si nimic nu ne mai poate schimba. Sau poate ca inca incercam sa cautam solutia acelui puzzle particular al vietii. Intrebarea se transforma si ea o data cu noi; devine: “Unde te vezi peste x ani?”. Si iarasi ne poate lua prin surprindere. Dar chiar daca avem planurile foarte clare se poate intampla ca in natura - cand pare ca cerul este senin si ca ziua va fi mai mult decat placuta, norii pot lua tot cu ei, iar tie sa nu-ti ramana nimic, nici macar visul de a-ti duce planul la bun sfarsit.

Oamenii par a fi niste roboti programati a-si crea singuri planuri, ce sunt hartiile proprilor vieti. Cateodata nu-si dau seama ce fragile pot fi acele harti si in momentul in care totul pare a se prabusi, se prabusesc si ei in acelasi timp. Trebuie sa intelegem ca viata nu este doar un plan sau o harta; e mult mai mult de atat. Nu putem trai dupa reguli, planuri; mult mai bine e sa deschidem usa posibilitatilor si sa ascultam destinul. E mult mai bine cateodata sa ne lasam purtati de val.