Nu-mi vine sa cred ce repede poate sa treaca timpul – ca picaturile de ploaie care in cateva secunde lovesc bland pamantul. Asa trec anii, parca aceste clipe ar fi singurele ce ne despart de eternitate. Si cand spun asta nu ma gandesc la eternitatea despre care se spune ca ne asteapta dupa moarte, ci despre aceea care ne va duce sa traim vesnic intre oameni, acolo unde vom ajunge urmarind urmele viselor noastre. Vom marca persoanele din jur, vom scrie pagini pline in jurnalul vietii, chiar daca in zilele noastre acele pagini sunt doar niste documente Word.:))
Acel timp care se strecoara in ceasul de nisip, acea obsesie din tablourile din secolul Barocului a inceput sa fie parte din viata mea. Cand esti copil, vrei sa fii adult; cand ajungi sa vezi ca a fi adult inseamna a avea responsabilitati, cand incepi sa vezi lumea cu alti ochi diferiti de cei care i-ai avut cand erai copil, cand incepi sa iti dai seama ca viata nu e tot timpul dreapta, vrei sa recuperezi copilaria. Dar stim ca e doar un vis ce nu o sa implineasca niciodata.
A sosit timpul decizilor, timpul de a invata incet-incet sa fim adulti. Si ar trebui ca viata noastra sa aiba de acum inainte doar un scop: sa ne implinim visele sau cel putin, sa incercam, sa indraznim sa gresim, sa putem visa, sa indraznim sa invatam din greseli. E timpul sa facem lucruri mari, sa schimbam lumea… e timpul nostru...
13/04/10
No comments:
Post a Comment