basm

A fost odata o fata care de mica stia ce isi dorea cu adevarat. Vroia sa fie arhitecta. Vroia sa si picteze. Vroia sa fie o artista. Stie ca ii va fi greu, dar nu ii pasa. Lupta cu toate fortele ei de copilas, cu mainile ei mici; respira arta si ii placea sa creeze.

Nu a crezut niciodata ca o sa-i fie asa de greu in viata. Cine ar fi zis ca fata cu ideile asa de clare de la inceput o sa ajunga sa fie indecisa? Cine s-ar fi gandit ca ea, copila care a decis de mult rostul ei in viata va ajunge la rascruce de drumuri si va sta asa mult timp gandindu-se ce carare va alege. Potecile o asteptau, o chemau… ea insa nu mai stia nimic. Nu mai putea decide; nu mai stia care era visul ei.

Se zbatea fata intr-o lupta nesfarsita cu zmeul, cel mai aprig dusman al ei: ea insasi. Incerca sa se darame cu decizii gresite si vrea sa devina ceva ce poate nu ii va placea niciodata. Era premiul ei de consolare, fiindca n-a crezut demult in ea.

Dar viata, in acel ultim minut, i-a suras si i-a oferit o privire mai blanda si putin mai calda decat altadata. Chiar daca lupta pare fara de sfarsit… Iar ea incearca sa nu se mai piarda, sa nu mai greseasca, sa nu se rataceasca… Isi poate indeplini visul si asa va putea sa surada din nou. Astazi poate sa fie ceea ce si-a dorit ; poate fi arhitecta din visul vietii ei.