O lupta pentru a nu uita

Visele de hartie i-au inconjurat copilaria. Culorile incercau sa o picteze pe panze albe si desenele ramaneau atarnate pe peretii memoriei. Pierduta in toamna vietii, cutreiera holurile muzeului pustiu… Imaginile ce n-au un loc anume in priviri, iluzile pictate pe cerul cu nori grei si frunzele cazute ca lagrimi de ploaie ii acopereau sufletul atacat de melancolia prea bine stiuta. Era visul unui dor ce din senin o apasa. Era dorul de a vedea viata in culorile copilariei. Era copilaria care avea ca si amintiri o siguranta ce parea straina. De mult a pierdut-o printre panze de paianjen si tablouri uitate. De mult n-a privit viata colorat, ci o facea in contast de non-culori. Nici vise parca nu avea, dar lumina amintirilor inca n-a parasit-o. N-o lasa sa uite cine a fost ai nici cine a vrut sa fie. Ii aducea aminte de acele vise folomocite din trecut, iar ea inca inceca sa si le indeplineasca.