Dorinte

Pasii profunzi in ploaia tarzie... Drumul pustiu... Noaptea albastra... Luna... Ploaia cazand peste umerii goi ai tinerei fete...Se grabeste; nu stie unde. Timpul se scurge si ea alearga spre nicaieri... Vrea sa scape - de lume.Vrea sa plece departe.
Rimelul scurs pe fata ei palida... Ochii umeziti... Plange; si-alearga...
Vrea sa strige; vrea sa o ajute cineva; vrea... Dar cine o asculta? E cineva acolo? Nu... nu e nimeni.
Doar umbrele celor care nu mai sunt, umbrele indoielilor care o framanta acum, care au framantat-o in trecut si care nu o vor mai lasa in pace. E innecata intr-o mare de nimic, intr-un intuneric care o absoarbe, in umbre care o innebunesc...
Alearga mai repede, tot mai repede. Respira tot mai greu. Tzipa. Isi doreste sa lase totul in urma si sa inceapa din nou. Lupta. Lupta cu ea. Lupta cu toti. Alearga. Tzipa. Vrea... Vrea sa poata sa fie ea... Isi doreste sa nu fie o simpla actrita pe o scena fara un public sa o aplaude. Ravneste poate la mai mult, mai bun... Nu vrea sa fie o simpla marioneta in mainile celorlalti, sa poarte masca ca de obicei, sa piarda timpul cu lucruri inutile...
E destul de simplu. Nu mai vrea asta. Nu.....