regrete nespuse, uitare...

Mi-au trecut obsesii repede. Mi-au trecut mult mai repede. Trebuie sa incep din nou. Nu mai vreau iluzii false. Nu vreau idei tampite in cap. Vreau sa sterg memoriile. Se va termina. Va pleca precum vantul de repede. Va merge, iar eu o sa uit, precum am uitat multa lume. O sa uit de toti acesti ani, de toata lumea care a trecut pe langa mine, unii kre kiar sunt fara egal. O sa uit precum am uitat alte lucruri. O sa uit si o sa regret multe lucruri care nu le-am facut. N-o sa mai il vad si o sa uit.

Cum ma pot urî in momente asa din cauza ca sunt lasa!!! Cum pot fi asa de nu stiu cum uneori? Cum pot sa ratezi sanse pe care sigur n-o sa le mai am vreodata ?

Va trece tot. Am alte lucruri in cap si n-o sa-l mai vad niciodata. Totul se uita, nu-i asa? 26/05/10

i wish life would be easier

Imi doresc ca viata sa fie mai usoara uneori. Vreau sa inteleg de ce ma complic cand de fapt solutia poate fi obtinuta mult mai repede decat pe drumul ales de mine. Chiar as vrea sa stiu de ce nu prefer din comoditate varianta usoara de a obtine lucrurile. De ce prefer sa raman cu indoieli si nu vreau sa risc? Oare de ce mi-este asa de frica de refuz, de a fi inteleasa gresit? Oare cand voi indrazni sa risc cu adevarat? Voi astepta asa de mult timp sa pot spune chiar tot ce gandesc?

Stiu ca este foarte clar ca am prioritati mai importante pe drum si ca nu pot sa le abandonez. Dar poate un strop de adrenalina sau de betie in decizii mi-ar scoate viata din comoditate si normalitate. Ar fi chiar binevenit. Dar stiu ca o sa prefer comoditatea, ca voi decide sa ignor oameni si semne, ca voi uita repede, ca voi alege siguranta singuratatii. Stiu ca maine nu voi decide nici un schimbare; maine va fi la fel ca azi: voi ignora multe lucruri din cauza trista ca nu voi vrea sa risc.

25/05/10

la orla

fin de una epoca

hapyness

For the first time in my life I know what I want to become. I want to be an artist in all its fields – I want to paint, draw, photograph, tattoo etc. I want to create images that people would remember. I want to let my imagination flow and my thoughts and little obsessions would become artworks. What is more, I want to be remembered as I am with dreams, obsessions, laughing all the time… I want to create memories on people.
I want to be myself and that means that I want to create artworks. That’s al I need to be happy. 21/03/2010

i guess there were no sheets of paper left....

Adun vise

Adun visele pe care voi le-ati pierdut deoarece a-ti fost prea ocupati sa vi le indepliniti. Nu mai trebuie aruncate la gunoi, nu mai trebuie uitate intr-un colt de camera si nici atarnate in cuier ca o haina de iarna ce vara n-are nici un uz. Adun visele pe care nimeni nu le vrea. Le adun pentru ca si eu l-am pierdut. Poate asa o sa le gasesc. Poate asa se vor intoarce la mine.

copil chinuit

Stiu ca o sa sune ciudat, dar cand eram mica imi placea sa merg la doctor. Adica nu stiu daca imi placea chiar asa de mult, dar era un lucru cotidian sa fiu la cabinet. Ori la Botean, pediatra, ori la luat injectii, ori la operatii.

Era ceva destul de normal; eram un copil bolnavicios, din bronsita in bronsita, din febra in febra, cu injectii la care nu ziceam nici pâs… eram obisnuita cu ambientul acela chinuit.

Imi acceptam soarta fara nici un planset. Imi amintesc la Timisoara cand trebuia sa ma opereze de polipi ca a venit asistenta sa ma anestezieze. Dar nu stiamca anestezia pt ea era o palma la fund si dupa o injectie. Normal ca saraca de mine s-a speriat si a inceput sa zbiere. Asa trateaza unii copiii prin spital. Si eram destul de mica pe atunci.

Operatia de otita a fost oribil de dureroasa. Tim minte ca m-am trezit la cinci dimineata cu dureri de ureche, dar am zis ca n-o trezesc pe mama ca dupa zbiara pe mine. Si mama cum doarme mult prea bine noaptea, e imposibil sa o trezeasca cineva si nu m-a auzit vaitandu-ma. Cand intr-un final s-a trezit a inceput sa ma intrebe de ce n-am trezit-o. eram prea derutata, dar m-au dus la Resita, la orelista. Cand a vazut doctorita ce grava e otita mea, a zis ca trebuie sa ma opereze in ziua aceia. Si asa a facut. Pe post de anestezie mi-a bagat in ureche un tub si imi amintesc ca trebuia sa stau cu capul pe dreapta, sa nu-l intorc cumva. In loc de anestezie, tubul parca mi-o facut mai rau. Ma durea din ce in ce mai rau. Dupa, doctorita incepe sa-mi spuna ca sa ma uit la clovnu ce il avea pe perete; poate uit cumva de durere. Sincer, nici clovnul acela nu si-a facut efectul dorit. Dupa un timp le spune la ai mei ca unul trebuie sa ma tina in brate si de picioare sa nu ma misc cumva. Am stat la Gi in brate. Nu-i aduc aminte ce o facut mama. Tin minte doar ca operatia a durut parca ar fi fost facuta fara anestezie. Si mult timp a durat recuperarea: vata in urechi, sangele ce curgea din ureche, grija la spalatul pe cap si restul arsenalului. Asa-i ca pare mult prea mult pentru un copil de 8 ani? Atunci cand am fost iar la Botean, am si aflat ca am devenit subiect de discutie printre doctori. Ne-a spus ca deja i-au povestit cum a fost operatia si de puroiul avut. Zicea doctorita de urechi ca de mult n-avut un caz asa de grav. Era clar ca celebritatea tragea la mine de mica…

Eram mai mare cand m-am operat de amigdale. De operatia aceea imi amintesc perfect. Sala in care m-au operat parea asa de mare; sau poate eu eram mica… doctorita si niste asistente m-au infasurat intr-un cerceaf, iar dupa m-au legat cu sfoara sa nu cumva sa ma misc. Ma simteam ca la spitalul de nebuni. Nu vorbesc la figurat, ci la propriu. Mi-au spus sa stau pe scaun si asa am facut. Doctorita statea in fata mea. Eram ca intr-un film cu extraterestii ce incep sa isi examineze victimele. Mi-au introdus un lichid in gura pentru a ma anestezia si au inceput sa imi taie amigdalele. In cateva minute au si terminat operatia. Dupa aceea, mi-au spus sa nu scuip pana nu ajung in salon. Eu am inteles exact invers: scuipa. Si cum am vazut farfuria am si scuipat. Dupa mi-am dat seama ce a zis de fapt asistenta. Si asa am avut ultima operatie pana la moment, facuta de aceeasi persoana care m-a chinuit cu operatia de otita.

Deci am fost un copil chinuit, cu operatii de care imi amintesc mai bine ca de restul lucrurilor ce le-am facut cand eram mica. Ce bine ca de mult n-am mai avut probleme asa grave…

ieri

Imi va fi dor de scoala chiar daca nu o voi mai recunoaste acest lucru de acum incolo. Voi spune ca abia astept sa termin, sa incep facultatea, sa vad oameni noi, sa-mi cunosc noua etapa din viata. O sa-mi fie dor de aceeasi oameni din acesti doi ani, de unele fete de oameni prosti, de privirile urate ale unora, de povestile despre razboaie si toata historia povestita de Victor, de orele in care radeam cu Pedro, de pauzele in care Mery se plangea de “ya sabes quien” sau de zilee in care era “sa-i spun, sa nu-i spun”, de zilele in care il torturam pe proful de desen sa-mi spuna cum sa fac examenul, sau sa stiu tot despre copiii profului de istorie. O sa-mi lipseasca glumele profului de mate si discutiile cu profa de lengua.

Imi voi aminti tot timpul bancile verzi si orele de franceza. Imi va fi dor de profa de engleza de anul acesta si de cum de fiecare data inainte de examen zicea ca eu trebuie sa iau 10. Niciodata nu s-a implinit.

Probabil ii voi vizita curand. 6/5/10

sperante

Conceptia mea despre viata are un stil baroc, deoarece obsesia mea imposiblila e timpul. E ca o bomba care in cateva secunde e pe cale sa explodeze. Si mi-este frica de lumea dupa explozie, ma simt nesigura, cu o teama imensa de a gresi… De ce oare sunt asa? De ce nu ma avant intr-o decizie? Oare ce imi doresc de la viata? Bani, succes, faima sau doar sa fiu fericita cu ceea ce am ales sa fac? Oare unde ma vad in o luna de acum? Mi-e dor de iluzia de copil inocent ce nu trebuia sa faca alegeri. Mi-e frica si nu stiu cum sa fac sa-mi alin teama.
Sper sa nu fie imposibil sa decid si sper sa nu ma afecte deziluzia finala.4/5/10

tribute 2 green day

i never made it as a working class hero...