Era ceva destul de normal; eram un copil bolnavicios, din bronsita in bronsita, din febra in febra, cu injectii la care nu ziceam nici pâs… eram obisnuita cu ambientul acela chinuit.
Imi acceptam soarta fara nici un planset. Imi amintesc la Timisoara cand trebuia sa ma opereze de polipi ca a venit asistenta sa ma anestezieze. Dar nu stiamca anestezia pt ea era o palma la fund si dupa o injectie. Normal ca saraca de mine s-a speriat si a inceput sa zbiere. Asa trateaza unii copiii prin spital. Si eram destul de mica pe atunci.
Operatia de otita a fost oribil de dureroasa. Tim minte ca m-am trezit la cinci dimineata cu dureri de ureche, dar am zis ca n-o trezesc pe mama ca dupa zbiara pe mine. Si mama cum doarme mult prea bine noaptea, e imposibil sa o trezeasca cineva si nu m-a auzit vaitandu-ma. Cand intr-un final s-a trezit a inceput sa ma intrebe de ce n-am trezit-o. eram prea derutata, dar m-au dus la Resita, la orelista. Cand a vazut doctorita ce grava e otita mea, a zis ca trebuie sa ma opereze in ziua aceia. Si asa a facut. Pe post de anestezie mi-a bagat in ureche un tub si imi amintesc ca trebuia sa stau cu capul pe dreapta, sa nu-l intorc cumva. In loc de anestezie, tubul parca mi-o facut mai rau. Ma durea din ce in ce mai rau. Dupa, doctorita incepe sa-mi spuna ca sa ma uit la clovnu ce il avea pe perete; poate uit cumva de durere. Sincer, nici clovnul acela nu si-a facut efectul dorit. Dupa un timp le spune la ai mei ca unul trebuie sa ma tina in brate si de picioare sa nu ma misc cumva. Am stat la Gi in brate. Nu-i aduc aminte ce o facut mama. Tin minte doar ca operatia a durut parca ar fi fost facuta fara anestezie. Si mult timp a durat recuperarea: vata in urechi, sangele ce curgea din ureche, grija la spalatul pe cap si restul arsenalului. Asa-i ca pare mult prea mult pentru un copil de 8 ani? Atunci cand am fost iar la Botean, am si aflat ca am devenit subiect de discutie printre doctori. Ne-a spus ca deja i-au povestit cum a fost operatia si de puroiul avut. Zicea doctorita de urechi ca de mult n-avut un caz asa de grav. Era clar ca celebritatea tragea la mine de mica…
Eram mai mare cand m-am operat de amigdale. De operatia aceea imi amintesc perfect. Sala in care m-au operat parea asa de mare; sau poate eu eram mica… doctorita si niste asistente m-au infasurat intr-un cerceaf, iar dupa m-au legat cu sfoara sa nu cumva sa ma misc. Ma simteam ca la spitalul de nebuni. Nu vorbesc la figurat, ci la propriu. Mi-au spus sa stau pe scaun si asa am facut. Doctorita statea in fata mea. Eram ca intr-un film cu extraterestii ce incep sa isi examineze victimele. Mi-au introdus un lichid in gura pentru a ma anestezia si au inceput sa imi taie amigdalele. In cateva minute au si terminat operatia. Dupa aceea, mi-au spus sa nu scuip pana nu ajung in salon. Eu am inteles exact invers: scuipa. Si cum am vazut farfuria am si scuipat. Dupa mi-am dat seama ce a zis de fapt asistenta. Si asa am avut ultima operatie pana la moment, facuta de aceeasi persoana care m-a chinuit cu operatia de otita.
Deci am fost un copil chinuit, cu operatii de care imi amintesc mai bine ca de restul lucrurilor ce le-am facut cand eram mica. Ce bine ca de mult n-am mai avut probleme asa grave…
No comments:
Post a Comment