Priveai o apa ce de demult n-ai mai vazut-o. Priveai in gol si respirai. Vedeai lumini si umbre amastecate printre sunete de mult uitate. Ecourile pareau vocile constiintei tale sau poate doar niste glasuri de nedezlegat. Vroiai sa canti, sa tipi, sa stai doar sa privesti. Vroiai s-alergi, dar parca nu puteai. Asa ca te-ai oprit si-ai privit apa, lumina. Ai atins zidul rece si nu puteai crede ca in anii trecuti n-ai privit acel loc cu ochi de acum. Nu-ti poti explica de ce, de ce acea schimbare...
Nici tu nu stii raspunsul, copil matur ce esti. Nici tu nu stii de ce de-abia acum il vezi. Privesti cladirea, geamul, apa si vezi lumina, umbra... Acum tu crezi, crezi ca exista D-zeu. Crezi in perfectiune... ceva te-a schimbat.
Acum ti-ai adus aminte de ce vroiai sa fi arhitecta. Acum poti visa inca o data.
No comments:
Post a Comment