30.1.10
Madness :X
It's madness.
Don't ask me to explain.
Don't take away the pain.
It's impossible to save me.
Don't ask me to explain.
Don't take away the pain.
It's impossible to save me.
marea a fost de vina
Se lasa purtata de valuri plina de inocenta pe care a uitat-o de mult. Luminile din trecut se pierdeau incet in intunericul acelei noptii. Timpul parea ca s-a oprit in loc pe acea plaja pustie. Luna ii urmarea toate miscarile, dar ei nu ii pasa. Era pentru prima data fericita. A uitat de toate piedicile care i s-au pus in trecut si simtea libertatea din nou. Avea din nou incredere, stia ca totul va iesi bine si ca nimic nu ii va sta in cale. Chipul ei tanar era din nou plin de lumina. Era fericita pentru intaia data dupa mult timp. Iubea marea si mirosul nisipului care ii atingeau degetele. Noaptea ii vorbea in soapta; ea asculta atenta. Ea… doar ea in acel loc magic... Sufletu-i era niste bucati frante din realitati pierdute, piese amestecate de vise ridicole, borcat de dulceata golit de demult, valiza goala pierduta-ntr-un vagon pustiu. Ochi-i sunt raze de soare si miros de trandafiri. Parul ii zburda in aerul cald si linistit al noptii. Luna-i zambeste: vrea sa-i fie prietena. Marea o cheama la ea, o alinta cu un cantec de leagan. Marea… da, marea a fost de vina.
29.1.10
cuvinte
Ti-ai taiat singura aripile care te lasau sa zbori. Ai uitat sa simti, sa visezi… Ai crezut in tine, iar acum nu mai crezi nimic. Candva erai fericita, aveai vise, dar acum nu mai ai nici curaj sa te gandesti la ceea ce vrei cu adevarat.
Inima de atatea ori ranita inca ofteaza dupa vechile clipe ale unei inocente pierdute pe drum. Clipirea ochilor tai moare incet… Uiti de lumina… Dormi, copila, dormi. Maine e din nou zi.
another weird dream:))
Vis impactant. (Chiar nu stiu de ce, dar il mai tin minte!!)
Nu stiu cum se face ca majoritatea viselor care mi le pot aminti dupa ce ma trezesc din somn sunt vise cam aiurite. Aproape fara sens unele.
Dar asta parca ar avea un pic de sens, dar numai daca incepi sa sapi adanc, poate asa il gasesti.
Eram inca o copila in vis - vreo 8 ani sau asa ceva. Ma jucam cu mingea singura pe deal, cum de obicei se intampla in trecut. Apare din senin un tip inalt, bine-facut, etc. (detallile mi le pastrez pentru mine…). El incepe sa-mi vorbeasca si nu stiu cum face ca de o data sar din scena respectiva si ajung intr-un salon destul de intunecat, doar cu cateva lumini, o scara in mijlocul salii imense. Decorul era destul de vechi, gotic… Acolo erau multi oameni imbracati in alb care urcau si coborau acele scari. Nici un zgomot… Lucrul mult mai important era ca nu vedeam picioare la nimeni – era ca si cum rochiile lor albe incepeau sa se decoloreze tot mai mult. Urcam si eu pe acele scari; oricat as fi incercat sa ma opresc nu as fi putut. Ma uitam in jur si nimeni nu ma privea. Nu puteam sa vorbesc.
Si visul continua. Incepeam sa fac alte salturi: ma tot vedeam pe mine mica cu acel barbat care ma intreba daca vreau sa-i vand sufletul… Eu il priveam speriata si ezitam raspunsul. Iar apaream pe scara si dupa iar cu el. Tot asa…
Clipe de incertitudine in tot visul si momente de indecizii. Cam asa a fost si starea mea dupa ce m-am trezit. Frica sau spaima poate. Nu stiu, dar poate ca unele vise, chiar daca nu pot fi considerate premonitorii, te pot marca. Probabil acesta a fost unul, cel putin pentru mine. Si poate de aceea inca mai imi aduc aminte de el. Au trecut doi ani de cand l-am avut si, totusi, inca il tin minte ca si cand ar fi ieri. (19/01/2010)
Nu stiu cum se face ca majoritatea viselor care mi le pot aminti dupa ce ma trezesc din somn sunt vise cam aiurite. Aproape fara sens unele.
Dar asta parca ar avea un pic de sens, dar numai daca incepi sa sapi adanc, poate asa il gasesti.
Eram inca o copila in vis - vreo 8 ani sau asa ceva. Ma jucam cu mingea singura pe deal, cum de obicei se intampla in trecut. Apare din senin un tip inalt, bine-facut, etc. (detallile mi le pastrez pentru mine…). El incepe sa-mi vorbeasca si nu stiu cum face ca de o data sar din scena respectiva si ajung intr-un salon destul de intunecat, doar cu cateva lumini, o scara in mijlocul salii imense. Decorul era destul de vechi, gotic… Acolo erau multi oameni imbracati in alb care urcau si coborau acele scari. Nici un zgomot… Lucrul mult mai important era ca nu vedeam picioare la nimeni – era ca si cum rochiile lor albe incepeau sa se decoloreze tot mai mult. Urcam si eu pe acele scari; oricat as fi incercat sa ma opresc nu as fi putut. Ma uitam in jur si nimeni nu ma privea. Nu puteam sa vorbesc.
Si visul continua. Incepeam sa fac alte salturi: ma tot vedeam pe mine mica cu acel barbat care ma intreba daca vreau sa-i vand sufletul… Eu il priveam speriata si ezitam raspunsul. Iar apaream pe scara si dupa iar cu el. Tot asa…
Clipe de incertitudine in tot visul si momente de indecizii. Cam asa a fost si starea mea dupa ce m-am trezit. Frica sau spaima poate. Nu stiu, dar poate ca unele vise, chiar daca nu pot fi considerate premonitorii, te pot marca. Probabil acesta a fost unul, cel putin pentru mine. Si poate de aceea inca mai imi aduc aminte de el. Au trecut doi ani de cand l-am avut si, totusi, inca il tin minte ca si cand ar fi ieri. (19/01/2010)
Santa si speranta
‘No way!!! Santa doesn’t exist!!! Mom, dad, that can’t be possible!!’
Asa-i ca fraza aceasta suna familiar? Cati dintre noi nu ne amintim de ziua cand aflam ca Mos Craciun, Santa Claus, Papa Noël sau cum vreti sa-l numiti, nu exista, ca e doar o iluzie a copilariei? Asa-i ca putini inca mai credem in acest om nordic cu superputerea de a darui tuturor copiilor cuminti cadouri intr-o singura noapte, cu reni zburatori si care mananca toti biscuitii care i se lasa in fiecare casa si inca, pe deasupra, poare sa bea atata lapte? In plus, cum putea Santa sa intre pe horn; nu se presupune ca e gras? Si daca stai la bloc, intra pe geam sau?
Aceste iluzii sunt acelea care dureaza doar putini ani, aceia in care totul e aproape perfect, iar dupa, ne trezim parca la realitate si acea inocenta dispare brusc. E un moment in care societatea ne obliga sa ne maturizam. Este primul moment in care ea ne distruge iluzia de a mai fi copii. Dar poate asa e mai bine…
Imi amintesc ziua cand am aflat ca Mos Craciun nu exista ca si cand a fost ieri. M-am simtit mintita, inselata… Muream de ciuda. Sincer, am aflat tarziu, poate din cauza ca am fost copil unic la parinti si nimeni nu a avut bunavointa sa-mi dezvaluie “secretul”, poate doar din cauza ca eu nu am vrut sa imi dau seama singura ca povestea lui era destul de incredibila. Eram la scoala, in clasa intai si vorbeam cu colegii. A ajuns vorba despre Mos Craciun, doar era decembrie. Si fiecare zicea cine se deghizeaza in Mos Craciun in fiecare casa. Bineinteles ca mi-a ajuns si mie randul, iar cum toti au zis ca se deghizeaza tatal incep si eu sa zic acelasi lucru. In acel moment mi-am dat seama ca ceva nu era in regula. Dupa scoala, ajung acasa suparata foc. Ii vad pe ai mei si ii intreb daca chiar era adevarat, daca Mos Craciun nu exista. Si ei, uimiti de cat de mult m-a socat vestea, imi explica ca nu, ca ei cumpara cadourile si le lasa sub brad. Tin minte ca am inceput sa plang si nu m-am oprit mult timp in acea seara.
Parea sfarsitul lumii!!! Asa oameni… Si mosul nu exista!!! Ce dezamagire pe capatana mea... Mai rau ca Apocalipsa!
Acum rad gandindu-ma la anecdote ca acestea din trecut. Viata a capatat alte sensuri. Oamenii mai pierd cate un strop de incenta in fiecare zi pana cand golim borcanul vietii. Si se presupune ca momente asa fac experienta, ne compun viata: iluzii si deziluzii, vise si tradari, prietenii care intr-o zi se pot pierde… Toata viata e plina de incercari, decizii, vesti… Nimic nu e decisiv.
Asa ca, omule, copilule, nu dispera! Nu e sfarsitul lumii… Inca nu. Inca mai ramane speranta( se zice ca ea moare ultima). Spera ca maine va fi o noua zi in care vei putea repara greselile de azi, spera ca maine vei iubi mai mult, gandeste pozitiv, zambeste…
written on 2010-01-19
ode for the angel in me
She’s waiting in darkness
An angel to save her from pain
Looking for him, chasing the light,
Dreaming of heaven, life’s not that kind.
Living to love, but love doesn’t come;
Flying away, destiny’s done…
Nobody’s here to listen her pain
Everything’s in vain
***
Looking for answers not given for free
I’m searching for him
He’s gone, not here
Callin’, yellin’, where have you gone?
Receiving the answer
Right from the air
He Left you behind
He’s not coming back.
You listen to heaven,
You listen their call,
You want to be there
But don’t want to go
You want him with you,
You have to be strong…
***
Fly away, little angel,
Fly, break free, become the light,
See the change, see the sea,
Look at the sun, your blinding spell…
Feel the rain,
And don’t run from pain.
Do what you believe,
Feel dreams coming true,
Love will come tomorrow
You got to wait
Stay strong…
amintiri (probabil)
M-am pus sa rascolesc astazi in cutia cu amintiri si am gasit o scrisoare. Era din primele compuneri pe care `boo´ mi le-a aratat. Eu am continuat-o intr-un sens mult mai tragic decat normal. Am citit-o din nou si, sincer, nici nu mi-am imaginat cat de naiva puteam fi la momentul respectiv. Asa-i ca oamenii invata din greseli? Dar oare nu e mai bine sa visezi la nesfarsit? Oamenii se schimba cu timpul… As schimba atatea din partea mea a scrisorii, dar asa-i ca toti suntem un amalgam de defecte si calitati? Acest lucru nimeni nu-l poate schimba asa ca asta e scrisoarea:
*
Ploua si ma uit pe geam. Imi dau seama ca si cerul a pierdut pe cineva drag de plange asa de tare… dar oare cum si-ar da manifesta dorul pentru persoana respectiva? Imi lipsesti… cel putin eu am puterea sa zic asta. Mi-e dor de serile in care noi doi mergeam uitati de lume pe cararile pustii sub clarul de luna…
Luna… ma priveste, ma ocroteste de durerea rece a despartirii. Ea imi aminteste de zilele cu soare in care frunzele ruginite de timp nu imi aduceau lacrimi in ochi, de noaptea in care mi-ai spus prima data “te iubesc”.
Luna a fost martora fericirii mele atunci cand ti-am zarit prima data chipul de inger. Era o seara de noiembrie. Iti amintesti? Vantul spunea o poveste frumoasa desre un print si o printesa. Frunzele dansau intr-un cerc ametitor in jurul meu. Ma plimbam. Durerea imi era singurultovaras pana cand ai aparut tu. Pareai un inger. Ochii tai straluceau in noapte; lumina lor era mai puternica decat lumina lunii. Parul tau negru pica in valuri timide peste uneri-ti firavi. Glasul tau clam mi-a redus bucuria in suflet si in privire.
Privesc luna. Asvrea sa existe cuvinte prin care sa-ti pot multumi pentru zambetul din fiecare dimineata. As vrea sa existe gesturi princare sa-ti pot arata tot ce insemni pentru mine.
***
As vrea ca in aceste momente sa fii alaturi de mine, dar, din pacate, stiu ca lucrul acesta este imposibil. In plus, tu esti atat de departe ca… nu te mai pot vedea, nu-ti mai pot asculta vocea – cat de mult imi poti lipsi uneori – nu te mai pot avea alaturi de mine, nu te mai pot simti, nu te mai pot atinge…
Ce nedreapta e viata uneori! De ce trebuie sa fiu departe de tine ca sa imi dau seama cat de mult tin la tine? De ce? Imi poti raspunde la intrebare? Oare mai tii la mine? Iti mai aduci aminte de tot ce am petrecut impreuna?
NU,cred ca nu… Din pacate timput te-a schimbat mult prea mult… Ai devenit o alta persoana. Est atat de diferit incat mi se pare imposibil sa cred ca esti tu cel care vorbeste cu mine in acest moment. Pana acum, n-am vrut sa cred ca oamenii se pot schimba atat de repede…Sper din tot sufletul ca o sa-ti dai seama ca gresesti in momentul de fata si ca atunci cand ne vom revedea – chiar daca nu cred ca o sa fie pera curand – sa nu imi intorci spatele. Nu cred ca o sa rezist fara sa sar in bratele tale…
Ti-am spus de atatea ori ca imi pare rau, ca am facut-o fara sa ma gandesc la consecinte. Sper doar ca ma vei putea ierta candva…
O sa-mi amintesc mereu de tine, sa stii…
19.1.10
Jurnal - povestea unui vis ilogic
Azi am constatat ca visele mele n-au fundament logic. Sincer, eu nu stiu ce se intampla in creierul meu atunci cand dorm, dar toate visele de care imi amintesc par niste filme de groaza de proasta calitate. Ceva in stilul exorcistulului(stiti, filmul) , dar un strop mai light…
Deci, asa vis de mult nu s-a aflat. Eram intr-un fel de parc pentru copii cu niste bare de metal sau sarme – erau in tot cazul destul de subtiri, dar rezistau la copiii mici. Ma jucam cu o fetita de vreo 2 ani sh o ajutam sa urce pe respectiva sarma, ca dupa aceea sa coboare ca si pompierii pe bara lor. Si las pe fata sa coboare; mama ei era langa, o supraveghea. Capul copilei cade ca si cand ar fi adormit brusc, iar prin ochii ei intra acea bara. Nici urme de sange; fata nu dadea nici un semn de viata… Nici un planset sau zbierat; absolut nimic.
Acum vine partea mai interesanta. Mama ei o ia in brate nervoasa pe motivul ca de ce n-am avut EU grija de ea, ii baga mana in ochi s-il scoate. M-il arata si ma ameninta ca ma denunta la politie fiindca nam avut grija de fica-sa. Dar si ea o fost acolo!!
Facem un salt temporal sau o teleportare, cum doar in vise e posibil, si asa ajung la bunica mea acasa si le povestesc la ai mei ce s-a intamplat. Atatea griji imi faceam eu pentru asta… Pacat ca atunci m- am trezit. Ajungeam tarziu la scoala…
Acum imi dati dreptate, asa-i? Vis sadic, dar fara sange, mama aiurita si vinovati fara motive logice. Visele mele sunt scemarii pentru filmele de groaza de la americani. Chiar mi-as putea castiga viata ca scenarist sau regizor… Iar am idei tampite in creierasul asta… Oh, Doamne!!!
Deci, asa vis de mult nu s-a aflat. Eram intr-un fel de parc pentru copii cu niste bare de metal sau sarme – erau in tot cazul destul de subtiri, dar rezistau la copiii mici. Ma jucam cu o fetita de vreo 2 ani sh o ajutam sa urce pe respectiva sarma, ca dupa aceea sa coboare ca si pompierii pe bara lor. Si las pe fata sa coboare; mama ei era langa, o supraveghea. Capul copilei cade ca si cand ar fi adormit brusc, iar prin ochii ei intra acea bara. Nici urme de sange; fata nu dadea nici un semn de viata… Nici un planset sau zbierat; absolut nimic.
Acum vine partea mai interesanta. Mama ei o ia in brate nervoasa pe motivul ca de ce n-am avut EU grija de ea, ii baga mana in ochi s-il scoate. M-il arata si ma ameninta ca ma denunta la politie fiindca nam avut grija de fica-sa. Dar si ea o fost acolo!!
Facem un salt temporal sau o teleportare, cum doar in vise e posibil, si asa ajung la bunica mea acasa si le povestesc la ai mei ce s-a intamplat. Atatea griji imi faceam eu pentru asta… Pacat ca atunci m- am trezit. Ajungeam tarziu la scoala…
Acum imi dati dreptate, asa-i? Vis sadic, dar fara sange, mama aiurita si vinovati fara motive logice. Visele mele sunt scemarii pentru filmele de groaza de la americani. Chiar mi-as putea castiga viata ca scenarist sau regizor… Iar am idei tampite in creierasul asta… Oh, Doamne!!!
Subscribe to:
Posts (Atom)
