Santa si speranta

‘No way!!! Santa doesn’t exist!!! Mom, dad, that can’t be possible!!’

Asa-i ca fraza aceasta suna familiar? Cati dintre noi nu ne amintim de ziua cand aflam ca Mos Craciun, Santa Claus, Papa Noël sau cum vreti sa-l numiti, nu exista, ca e doar o iluzie a copilariei? Asa-i ca putini inca mai credem in acest om nordic cu superputerea de a darui tuturor copiilor cuminti cadouri intr-o singura noapte, cu reni zburatori si care mananca toti biscuitii care i se lasa in fiecare casa si inca, pe deasupra, poare sa bea atata lapte? In plus, cum putea Santa sa intre pe horn; nu se presupune ca e gras? Si daca stai la bloc, intra pe geam sau?

Aceste iluzii sunt acelea care dureaza doar putini ani, aceia in care totul e aproape perfect, iar dupa, ne trezim parca la realitate si acea inocenta dispare brusc. E un moment in care societatea ne obliga sa ne maturizam. Este primul moment in care ea ne distruge iluzia de a mai fi copii. Dar poate asa e mai bine…

Imi amintesc ziua cand am aflat ca Mos Craciun nu exista ca si cand a fost ieri. M-am simtit mintita, inselata… Muream de ciuda. Sincer, am aflat tarziu, poate din cauza ca am fost copil unic la parinti si nimeni nu a avut bunavointa sa-mi dezvaluie “secretul”, poate doar din cauza ca eu nu am vrut sa imi dau seama singura ca povestea lui era destul de incredibila. Eram la scoala, in clasa intai si vorbeam cu colegii. A ajuns vorba despre Mos Craciun, doar era decembrie. Si fiecare zicea cine se deghizeaza in Mos Craciun in fiecare casa. Bineinteles ca mi-a ajuns si mie randul, iar cum toti au zis ca se deghizeaza tatal incep si eu sa zic acelasi lucru. In acel moment mi-am dat seama ca ceva nu era in regula. Dupa scoala, ajung acasa suparata foc. Ii vad pe ai mei si ii intreb daca chiar era adevarat, daca Mos Craciun nu exista. Si ei, uimiti de cat de mult m-a socat vestea, imi explica ca nu, ca ei cumpara cadourile si le lasa sub brad. Tin minte ca am inceput sa plang si nu m-am oprit mult timp in acea seara.

Parea sfarsitul lumii!!! Asa oameni… Si mosul nu exista!!! Ce dezamagire pe capatana mea... Mai rau ca Apocalipsa!

Acum rad gandindu-ma la anecdote ca acestea din trecut. Viata a capatat alte sensuri. Oamenii mai pierd cate un strop de incenta in fiecare zi pana cand golim borcanul vietii. Si se presupune ca momente asa fac experienta, ne compun viata: iluzii si deziluzii, vise si tradari, prietenii care intr-o zi se pot pierde… Toata viata e plina de incercari, decizii, vesti… Nimic nu e decisiv.

Asa ca, omule, copilule, nu dispera! Nu e sfarsitul lumii… Inca nu. Inca mai ramane speranta( se zice ca ea moare ultima). Spera ca maine va fi o noua zi in care vei putea repara greselile de azi, spera ca maine vei iubi mai mult, gandeste pozitiv, zambeste…

written on 2010-01-19