Vis impactant. (Chiar nu stiu de ce, dar il mai tin minte!!)
Nu stiu cum se face ca majoritatea viselor care mi le pot aminti dupa ce ma trezesc din somn sunt vise cam aiurite. Aproape fara sens unele.
Dar asta parca ar avea un pic de sens, dar numai daca incepi sa sapi adanc, poate asa il gasesti.
Eram inca o copila in vis - vreo 8 ani sau asa ceva. Ma jucam cu mingea singura pe deal, cum de obicei se intampla in trecut. Apare din senin un tip inalt, bine-facut, etc. (detallile mi le pastrez pentru mine…). El incepe sa-mi vorbeasca si nu stiu cum face ca de o data sar din scena respectiva si ajung intr-un salon destul de intunecat, doar cu cateva lumini, o scara in mijlocul salii imense. Decorul era destul de vechi, gotic… Acolo erau multi oameni imbracati in alb care urcau si coborau acele scari. Nici un zgomot… Lucrul mult mai important era ca nu vedeam picioare la nimeni – era ca si cum rochiile lor albe incepeau sa se decoloreze tot mai mult. Urcam si eu pe acele scari; oricat as fi incercat sa ma opresc nu as fi putut. Ma uitam in jur si nimeni nu ma privea. Nu puteam sa vorbesc.
Si visul continua. Incepeam sa fac alte salturi: ma tot vedeam pe mine mica cu acel barbat care ma intreba daca vreau sa-i vand sufletul… Eu il priveam speriata si ezitam raspunsul. Iar apaream pe scara si dupa iar cu el. Tot asa…
Clipe de incertitudine in tot visul si momente de indecizii. Cam asa a fost si starea mea dupa ce m-am trezit. Frica sau spaima poate. Nu stiu, dar poate ca unele vise, chiar daca nu pot fi considerate premonitorii, te pot marca. Probabil acesta a fost unul, cel putin pentru mine. Si poate de aceea inca mai imi aduc aminte de el. Au trecut doi ani de cand l-am avut si, totusi, inca il tin minte ca si cand ar fi ieri. (19/01/2010)
No comments:
Post a Comment